Inspiri

Tipuri de paturi duble: știi ce să alegi?

Cunoașteți toate tipurile de paturi duble? Ați auzit vreodată termenul de pat continental sau boxspring? Știați că există paturi rabatabile? În continuare o să vă prezint mai multe modele de paturi duble și avantajele sau dezavantajele lor, astfel încât să aveți o idee despre ce puteți alege atunci când veți avea nevoie. 

Dimensiunea patului pentru dormitor

Înainte de a intra în detalii cu privire la tipurile de paturi duble existente, să ne concentrăm atenția la dimensiunea acestora. Atunci când vă gândiți la lățimea unui pat dublu, ar trebui să luați în considerare mai mulți factori:

Nu toată lumea își poate permite să aibă în dormitor un pat de 180 × 200 cm. Pentru a alege un astfel de pat ai nevoie de un dormitor mai mare deoarece acesta va ocupa destul de mult spațiu. În plus, țineți cont de faptul că lățimea patului nu este tot timpul egală cu lățimea saltelei, astfel încât patul în sine poate fi puțin mai mare, așadar alegeți cu atenție cadrul patului.

Unele persoane se mulțumesc cu un pat mai mic de 140 × 200 cm sau 160 × 200 cm, în schimb ce alte persoane preferă mai mult spațiu și nu își pot imagina un pat mai mic de 200 × 200 cm. 

Paturi duble clasice

Le cunoaștem cu toții. Paturile duble standard au un cadru, o somieră cu lamele și o saltea. De obicei, se cumpară separat părțile individuale pentru a se potrivi nevoilor fiecărei persoane, dar există și paturi complete în care sunt incluse toate elementele împreună și nu trebuie să vă ocupați de selecție. 

Paturi duble rabatabile

Locuiți într-o garsonieră sau într-un apartament mic și trebuie să profitați la maximum de spațiu? Atunci veți aprecia cu siguranță un pat rabatabil. Cu acest model veți economisi foarte mult spațiu prin simplul fapt că îl puteți strange atunci când nu dormiți. El devine o piesă de mobilier asemănătoare unui dulap și veți avea mult mai mult spațiu în cameră.

Paturi înalte

Paturile cu picioare înalte sunt ideale pentru un plus de spațialitate și dau senzația de încăpere aerisită. În ceea ce privește confortul înălțimea ideală este între 45 – 60 cm astfel încât să nu depuneți un efort suplimentar pentru a vă urca sau a vă coborî din pat. 

Paturi Boxspring

Acesta este un tip de pat care își are originea în America. Mai este cunoscut și sub denumirea de pat continental sau american. Popularitatea sa a crescut constant în ultimii ani, deoarece este un model deosebit alcătuit din mai multe părți care oferă un confort maxim. Are o construcție specială multistrat formată din următoarele elemente:

Paturile Boxspring sunt paturi înalte(60 – 70 cm) și asigură o ridicare confortabilă.

Paturi duble cu baldachin

Vreți să vă simțiți ca un cuplu regal? Atunci îndreptați-vă atenția spre paturile cu baldachin. Inițial acest tip de pat a avut un rol cât se poate de funcțional, perdelele erau folosite pentru a proteja împotriva insectelor sau pentru a izola de sunetul exterior, apoi acesta a devenit o piesă de mobilier asociată cu luxul și opulența.

Sursa: shutterstock.com

Paturi duble rotunde

Acestea sunt în principal piese de design. Forma sa neobișnuită ocupă spațiu suplimentar, deci este potrivit doar pentru dormitoarele foarte mari. 

Paturi cu spațiu de depozitare

Aveți nevoie de spațiu suplimentar pentru depozitare? Atunci nu uitați să alegeți un model cu spațiu de depozitare. Puteți depozita lucrurile mai puțin folosite sau îmbrăcămintea de sezon. Vă recomand să nu supraîncărcați spațiul de depozitare al patului deoarece salteaua trebuie să respire, așa că este indicat să lăsați loc pentru ca aerul să poată circula. 

Exit mobile version