Mobilierul de bucătărie din lemn se potrivește perfect în orice bucătărie, iar blaturile din lemn sunt frumoase și foarte rezistente, motiv pentru care acestea pot fi o alegere ideală pentru orice persoană. Cu toate acestea, deoarece sunt realizate dintr-un material natural, este important să știți cum să le curățați în mod corespunzător pentru a vă asigura că rămân în stare bună. Dacă vreți să vă bucurați cât mai mult timp de frumusețea blatului vostru, vă recomand să îi asigurați o curățarea zilnică, dar și o întreținere periodică.
Aplicați ulei în mod regulat
După montare, blatul din lemn trebuie tratat cu ulei mineral. Acesta este primul pas de apărare împotriva uzurii și se poate face foarte ușor prin turnarea unei cantități generoase de ulei pe suprafața din lemn, lăsând uleiul să se absoarbă. După aproximativ o jumătate de oră, excesul de ulei poate fi îndepărtat cu o cârpă moale. Tratamentul cu ulei are rolul de a creşte rezistenţa şi impermeabilitatea suprafeței. In plus, uleiul mineral creează o suprafață inertă, care nu lasă bacteriile să se dezvolte. Vă recomand să aplicați un strat suplimentar în jurul chiuvetei și al robinetului pentru a proteja lemnul de umiditate. Ungerea cu ulei trebuie repetată o dată sau de doua ori pe an.
Lemnul are tendința de a se usca, așa că trebuie să vă asigurați că primește suficientă umiditate. Dar cu siguranță nu sub formă de apă sau alte lichide colorate, soluția este așa cum am menționat mai sus un ulei conceput special pentru lemn. Dacă se întâmplă să vărsați vin, oțet sau alte lichide colorate sau acide pe blat, ștergeți-le rapid înainte ca acestea să se infiltreze în structura lemnului.
Cum se curăță blaturile din lemn?
Îndepărtați resturile de mâncare sau de murdărie de pe blat folosind o cârpă moale, apoi ștergeți blatul folosind un burete, apă caldă și detergent de vase. Dacă zona este vizibil curată și (aproape) lipsită de pete, puteți dezinfecta suprafața pulverizand oțet alb din abundență. Lăsați-l câteva minute să acționeze și apoi ștergeți din nou. Acest lucru va ajuta și la îndepărtarea petelor mai rezistente.
Dacă nu reușiți să curatati toate petele, încercați să folosiți produse naturale pentru îndepărtarea petelor și să șlefuiți suprafața. O șlefuire ușoară cu șmirghel de calitate superioară face minuni în cazul petelor și zgârieturilor superficiale, care pot fi șlefuite și apoi unse cu ulei. Dacă o pată este prea adâncă pentru a fi șlefuită, încercați să tăiați o lămâie în două și să frecați lemnul cu lămâie și cu un strop de sare. După fiecare curățare asigurați-vă că ați uscat bine suprafața. Acest lucru este esențial nu numai pentru a finaliza procesul de curățare, ci și pentru a proteja blatul de deformare sau crăpare.
Sfaturi pentru întreținerea blatului din lemn
- Curățați imediat orice lichid sau urmă de murdărie de pe suprafață pentru a evita formarea petelor.
- Nu folosiți produse de curățare tradiționale pentru bucătărie pe suprafețele de lucru, deoarece acestea pot păta lemnul. Folosiți doar apă și detergent de vase și ștergeți orice lichid rămas cu o cârpă uscată.
- Aplicați ulei în mod regulat: astfel veți proteja blatul și acesta va rămâne în stare bună pentru mult timp.
- Nu așezați tigăi sau tăvi fierbinți direct pe blatul de lucru, deoarece blatul se poate arde sau păta.
- Evitați să tăiați alimentele direct pe suprafața de lucru, acestea pot păta blatul sau se pot forma zgarieturi.
Curățarea și întreținerea blatului din lemn este ușoară odată ce știți ce aveți de făcut. 🙂