Să explorezi lumea alături de copiii este una dintre cele mai satisfăcătoare experiențe pe care o poate avea orice părinte. Nimic nu se compară cu bucuria și entuziasmul copiilor atunci când descoperă locuri noi, iar ca adult este un prilej minunat de a vedea lumea prin ochii unui copil.
În general partea cea mai puțin plăcută este călătoria cu mașina. Adulții reușesc să îsi țină mintea ocupată ascultând muzică sau pur și simplu gândindu-se la ale lor, în schimb copiii se plictisesc îngrozitor și pentru ei o călătorie cu masina este foarte solicitantă.
Cum să faceți față momentelor plictisitoare de pe bancheta din spate?
De cele mai multe ori nici nu pornim bine la drum și deja auzim primele reclamații: “ îmi este cald”, “m-am plictisit”, “mai este mult?” și lista poate continua. Pentru a avea o călătorie cât mai plăcută şi pentru ca vacanţa să nu înceapă cu un coşmar, v-am pregătit o scurtă listă cu câteva activități pe care le puteți face pe parcursul călătoriei.
Jocuri pentru călătoria cu mașina:
- Întrebări
Puteți folosi timpul petrecut în mașină pentru a vă cunoaște mai bine copiii. Faceți-i să vorbească punându-le câteva întrebări de „cunoaștere”: Care este mâncarea preferată?; Care este erou/personajul preferat?; Numește trei lucruri pe care vrei să le faci vara aceasta?; Care este cel mai curajos lucru pe care l-ai facut?;
- Țara “Nonsense”
Nonsense este un loc ciudat unde se întâmplă lucruri total neobișnuite. Poți întâlni un câine care poartă pălărie sau poți vedea o văcuță care latră sau un copac cu frunze albastre. Lăsați-vă imaginația să va poarte pe aceste meleaguri ciudate, rezultatul va fi un joc amuzant pentru toți membrii familie.
- E timpul pentru o poveste!
Fiți creativi și inventati propria poveste! Prima persoană începe cu „A fost odată ca niciodată…” și oferă o propoziție completă, apoi a doua persoană completează povestea cu o propoziție proprie. Fiecare persoana adaugă cate o propozitie pana cand povestea prinde contur și se ajunge la o concluzie. 🙂
- Mergem la picnic
Prima persoană spune propozitia „Mă duc la picnic și aduc…”, urmată de un obiect care începe cu litera „A”, cum ar fi avocado. Al doilea jucător repetă replica apoi adaugă un cuvânt care începe cu litera „B”. Daca copii sunt mai mari acest joc poate fi transformat într-un joc de memorie, fiecare jucător trebuie să spună toate obiectele menționate anterior înainte să spună un obiect nou.Câștigătorul este cel care reține cele mai multe obiecte în ordine alfabetică.
- Jocul culorilor
Este un joc perfect pentru copiii mici. Prima persoana își alege o culoare, ceilalți trebuie să găsească în masina sau in exterior un obiect de culoarea respectivă. Primul care găsește este următorul care își va alege o culoare.
No Comments
Leave a comment Cancel