Holurile sunt în general spații mici, compacte și în anumite situații chiar dificil de amenajat. Dar cu ajutorul unor idei practice și inteligente puteți transforma această încăpere într-un spațiu primitor și foarte util.
Holul este adesea unul dintre cele mai neglijate spații din casele noastre – un loc de depozitare pentru pantofi, paltoane, genți, chei și multe alte accesorii pe care le luăm în ultimul moment, atunci când părăsim casă. Cu toate acestea, fiind zona casei în care vă întâmpinați oaspeții, merită să vă dedicați timpul și efortul pentru a crea o atmosferă plăcută și primitoare.
Idei pentru holuri mici
Atunci când amenajezi un hol mic, cel mai bine este să alegi o schemă de culori neutre pentru pereți și podea pentru a spori senzația de lumină și spațiu. Apoi, poți integra câteva tablouri colorate, flori și alte elemente decorative pentru un plus de culoare.
Pentru podea alege un material rezistent deoarece este o zonă de trafic intens – gresia, piatra sau lemnul sunt alegeri practice.
Vopsirea pereților este o opțiune mai bună pentru hol, deoarece sunt mai ușor de retușat în cazul în care se zgârie sau se murdăresc. Dar dacă îți dorești un tapet, alege un model subtil care să nu încarce prea mult spațiul.
Ține cont de ideile și sfaturile următoare pentru a crește senzația de spațiu în holul de la intrare:
Fiecare lucru trebuie să aibă locul lui
În primul rând, este important să eliminați dezordinea. Buna organizare a obiectelor va contribui instantaneu la crearea unei senzații de încăpere mai spațioasă, astfel din punct de vedere vizual un hol îngust și mic va părea mai mare.
Alege soluții de depozitare practice
Investește în piese de mobilier utile cu spații de depozitare practice, cum ar fi o banchetă cu spațiu de depozitare încorporat, un pantofar spațios, cutii sau coșuri și, bineînțeles, o bară de agățat sau cuiere pentru geci, paltoane și pălării.
Există o gamă largă de opțiuni disponibile, de la mobilier modern și aerodinamic până la cufere antice. Așadar, indiferent de stilul preferat, vei găsi cu siguranță ceva care să-ți satisfacă nevoile.
Mărește luminozitatea cu o oglindă
Poziționarea unei oglinzi pe un perete este un truc bun, deoarece va reflecta lumina și va contribui la mărirea vizuala a spațiului. Această idee funcționează mai eficient într-un hol cu pereți vopsiți în alb sau în orice altă culoare deschisă, din cauza pigmentului care reflectă mai mult lumina. In plus, orice oglindă din hol este întotdeauna o idee binevenită pentru că iți poți verifica aspectul înainte de a ieși din casă.
Adaugă corpuri de iluminat de perete
Iluminatul joacă un rol esențial în finisarea frumoasă a unei încăperi. Într-un spațiu mic de hol este imperativ să te asiguri că există lumină adecvată pentru a folosi spațiul compact la potențialul său maxim.
Dacă ai un hol mic și îngust, ia în considerare luminile de perete pentru a adăuga mai multă lumină ambientală și pentru a deschide spațiul, iar pentru a te asigura ca spațiul este bine luminat, asociază corpurile de iluminat de perete cu corpurile de iluminat cu fixare în tavan.
Alege mobilier de depozitare suspendat
Faptul că poți vedea mai mult din podea face automat ca orice încăpere să pară mai spațioasă, în special o zonă mică de hol. Alegeți dulapuri subțiri, montate pe perete și încearcă să folosești cât mai mult spațiul vertical.
Nu uita de decoratiuni!
Dacă nu ai spațiu pentru mobilă sau dacă optezi pentru un hol fără mobilier, adaugă puțină personalitate prin crearea unui perete galerie. Vopsește-l în alb și apoi adaugă o colecție de tablouri, printuri sau fotografi înrămate. Alege un amestec de rame auri, albe și negre pentru a reflecta diversitatea colecției tale.
De asemenea, dacă ai un hol prea mic pentru a găzdui piese mari de mobilier, este posibil totuși să ai spațiu necesar pentru a monta o poliță sau un raft – pe care poți așeza câteva plante de interior sau elemente decorative.
Deci, ce piese de mobilier ar trebui să se regăsească într-un hol mic? Acest lucru depinde de cine locuiește în casă. Dar, în general, toate holurile mici ar trebui să aibă un loc pentru a păstra în siguranță cheile și un spațiu minim de depozitare care să ofere un potențial maxim.
No Comments
Leave a comment Cancel